Proful de geografie
Sâmbătă, 13 Martie 2010 09:45
Gavriil STIHARUL
Personajele acestei schiţe sunt absolut fictive. Orice asemănare cu realitatea este întâmplătoare.
Proful de geografie! Sever om. Copiii îl porecliseră “Îngheaţă clasa”. Aşa i-au zis ani în şir. Cu timpul, a devenit "Îngheţată". Acum îşi terminase orele şi se pregătea să plece acasă. Avusese o zi grea. Cinci ore. Şi copiii… ce gălagioşi ! Larmă mare. E adevărat, nu ca la ceilalţi profesori. Dar tot gălăgioşi fuseseră. Se tot foiau în bănci şi nu-şi găseau locul. De câteva ori a trebuit să îi altoiască. Cu indicatorul. " Bine că nu s-a rupt, ca celelalte..."
Acestea fu monologul profului Îngheţată în drum spre cancelarie.
Ultima actualizare în Duminică, 21 Martie 2010 10:56
Citeşte mai mult...
Trebuie să te autentifici sau să te înregistrezi pentru a posta comentarii.
Discută acest articol pe forum. (0 posturi)
E permisă oficierea unei slujbe religioase în şcoală?
Luni, 27 Octombrie 2008 20:05
admin
Prof. univ. dr. Constantin Cucoş
Prodecan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi
Una dintre ipostazele prezenţei spiritualităţii religioase în învăţământ este dată de oficierea unor slujbe religioase în şcoală. Se-nţelege că astfel de acte au loc cu prilejul unor momente nodale, deosebite, ce marchează, într-un mod specific, temporalitatea actului educaţional (începutul sau sfârşitul de an şcolar, inaugurarea unui nou locaş, a unei acţiuni etc.). Educaţia nu se restrânge doar la o serie de gesticulaţii didactice, tehnice, de rutină, ea presupune „punctări” cu caracter spiritual, ritualist, festivist (folosesc ultimele cuvinte într-un sens cât se poate de pozitiv). Dacă e să privim înapoi înspre anii de şcoală, reţinem mai degrabă aceste „marcaje” ale existenţei noastre, ce ne urmăresc întreaga viaţă (personal, îmi aduc aminte, cu detalii extrem de vii, şi de prima zi de clasa I, şi de prima zi de studenţie), decât mai ştiu eu ce cunoştinţe predate. Apoi, să nu uităm că ritualizarea este permisă şi necesară actului educaţional. Fără ceremonial, educaţia ar aluneca în monotonie, plictiseală, oboseală. De bună seamă, vreme de decenii aceste rituri au fost puternic ideologizate sau politizate (amintiţi-vă de perioada comunistă). Serbările şcolare, ca elemente ale unui rit necesar, au fost deturnate în ocazii de preamărire a unor ţeluri sau personaje care nu aveau nimic de a face cu educaţia…
Ultima actualizare în Marţi, 11 August 2009 19:54
Citeşte mai mult...
Trebuie să te autentifici sau să te înregistrezi pentru a posta comentarii.
Discută acest articol pe forum. (0 posturi)
Cum poţi să obţii ceea ce vrei dacă eşti bine "orientat"
Luni, 27 Octombrie 2008 12:21
admin
Prof. univ. dr. Constantin Cucoş
Prodecan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi
“Documentul” emanat de Liga Pro Europa, intitulat „Promovarea interesului superior al copilului in educaţia religioasă. Monitorizarea educaţiei religioase în şcolile publice din România", este un contra-exemplu de cercetare în care intenţionalitatea şi poziţionarea ideologică iniţială (exprimată de autori şi cu alte prilejuri) viciază din capul locului orice şansă de a arăta realitatea aşa cum este ea. Plecând de la premisa că după 1989 am asistat, după autorii acestui raport, la o „capturare a statului” de către biserică iar acest lucru a condus la „sacrificarea a două valori esenţiale ale lumii libere şi democratice, pe de o parte autonomia bisericii şi pe de altă parte laicitatea statului” şi că, mai mult, asistăm la “acapararea sistemului public de învăţământ de către cultele religioase, în cazul nostru, preponderent de către Biserica Ortodoxă Română”, “studiul” invocat încearcă să evidenţieze nici mai mult nici mai puţin că educaţia religioasă din şcolile publice “este afectată de tendinţe şi practici care merg în sens invers drepturilor copilului, lezând demnitatea, protecţia împotriva abuzurilor, nediscriminarea, libertatea de conştiinţă, inclusiv respectul pentru opţiunile acestora”.
Ultima actualizare în Marţi, 11 August 2009 19:55
Citeşte mai mult...
Trebuie să te autentifici sau să te înregistrezi pentru a posta comentarii.
Discută acest articol pe forum. (0 posturi)
Înviere la Dumnezeiasca Liturghie Bizantină
Marţi, 06 Aprilie 2010 12:43
Gavriil STIHARUL
(Invierea Domnului Nostru Iisus Hristos, sursa: Sfânta Mănăstire "Dervent")
Din cerul de lavă scânteie un fulger,
s-aşază peste beznă îndurarea.
Cu chip neprihănit, palid, un înger
pogoară-o stea pe-un muc de lumânare.
Se-mprăştie bezna cum se ridică-o ceaţă,
scânteia astrului aprinde încăperea:
oh, Doamne, ce lumină şi dulceaţă
transfigurează tainic chipul şi durerea!…
În patima Ta, Doamne, ceru-i mai aproape,
sufletul e prohod şi întrebare,
mir îmi adastă în gânduri şi pleoape,
când lacrimi picură din lumânare.
Trupul Tău, Hristoase, poposind în moarte,
sub giulgiu odihneşte, cu cântări preasfinte.
Pleoapa Maicii Tale din icoană se zbate
cu aripi de porumbiţe istovite.
Îngerul bun îmi scutură durerea
la dumnezeiasca strajă, spre dimineaţă.
S-aprind în altar lumini. E Învierea,
lanuri de mâini se-ntind să ia Viaţă.
Hristos a înviat! Fii fără frică!…
Troparele învierii se toarnă în lumină.
Moartea e-nvinsă. E Sfânta Duminică.
E Dumnezeiasca Liturghie Bizantină.
Ultima actualizare în Marţi, 06 Aprilie 2010 12:54
Trebuie să te autentifici sau să te înregistrezi pentru a posta comentarii.
Discută acest articol pe forum. (0 posturi)
Paresimi Fericitul
Sâmbătă, 20 Martie 2010 11:29
Gavriil STIHARUL
Nea Paresimi Fericitul! Aşa-i ziceau oamenii din sat de când se ştiau. Deoarece avusese darul să se nască în perioada Paresimilor, mama lui i-a pus numele de Paresimi. Apoi, pe măsură ce creştea, băiatul devenea nelipsit de la slujbele bisericeşti. Oamenii observaseră că era sărac cu duhul, adică smerit, plângea adesea numai la pomenirea numelui Mântuitorului, era blând cu firea, corect, iubea dreptatea. Se mai dovedise a fi curat cu inima. Nu de puţine ori, unde era vreo cearta, el intervenea şi, cu duhul blândeţii, reuşea să o potolească. De de multe ori suferise prigoniri pentru caracterul lui drept şi pentru credinţa în Iisus Hristos, alegându-se cu ocări şi glume proaste. Înt-un cuvânt, băiatul avea darul fericirilor, acelea despre care Mâtuitorul le-a vorbit oamenilor în predica Lui de pe munte [1]. De aceea, i-au zis Paresimi Fericitul.
Ultima actualizare în Duminică, 21 Martie 2010 10:29
Citeşte mai mult...
Trebuie să te autentifici sau să te înregistrezi pentru a posta comentarii.
Discută acest articol pe forum. (0 posturi) |
Religia în şcoală
Luni, 27 Octombrie 2008 20:11
Fulvia Horobeţ-Chiorescu
Educaţia religioasă, educaţie prin excelenţă superioară, cultivă respectul reciproc, respectul faţă de semeni, indiferent de cultura spirituală de care aceştia aparţin. Respectând pe altul, mă respect pe mine, adică spiritualitatea care trăieşte în mine şi pe care doresc s-o dezvolt cât mai mult în mine...
Religia este disciplina de studiu care trebuie să ne apropie, să ne mângâie, să ne ofere sprijin moral, să ne integreze, să ne determine să fim solidari, să ne deschidă ochii spre a ne cunoaşte mai bine identitatea spirituală. Să înţelegem că avem şi alte opţiuni de a trăi viaţa, că viaţa este un dar minunat atâta timp cât lucrăm permanent la construirea fericirii proprii, a stării de bine.
Ultima actualizare în Marţi, 11 August 2009 19:54
Citeşte mai mult...
Trebuie să te autentifici sau să te înregistrezi pentru a posta comentarii.
Discută acest articol pe forum. (0 posturi)
Argumente pentru o educaţie religioasă în liceu
Luni, 27 Octombrie 2008 19:30
admin
Prof. univ. dr. Constantin Cucoş
Prodecan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi
Proiectul de lege a învăţământului, aflat în dezbatere publică, plasează educaţia religioasă la nivel liceal înafara trunchiului comun. Cu alte cuvinte o periferizează, o lasă la latitudinea unor alegeri circumstanţiale, o relativizează sau chiar o exclude. O atare viziune trădează o mare incompetenţă a celor care momentan creionează politica educaţională a ţării. De altfel, nu e singura gesticulaţie a actualilor factori de decizie din minister care dau dovadă de amatorism, de o crasă necunoaştere a problematicii educaţionale, chiar de rele intenţii (a se vedea, în acest sens, „filosofia” evaluării şi selecţiei pe baza tezelor cu subiect unic, „experimentul” descentralizării activităţii din unităţile şcolare, peroraţia în jurul „calităţii” în educaţie ce nu naşte decât efecte perverse).
Ultima actualizare în Marţi, 11 August 2009 19:54
Citeşte mai mult...
Trebuie să te autentifici sau să te înregistrezi pentru a posta comentarii.
Discută acest articol pe forum. (0 posturi)
Stejarul care se roagă
Joi, 08 Aprilie 2010 08:33
Gavriil STIHARUL
Păresimi Fericitul [1] obişnuia ca în zilele lungi de vară să meargă în pădurea de stejăriş din apropierea satului şi să se roage îndelung. Rugăciunea inimii [2] îi era cea mai dragă. Ceasuri întregi repeta de mii de ori cele câteva cuvinte ale ei, aşa cum o ştia de la Sfinţii Părinţi: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă". Găsise un anumit loc, sub un stejar bătrân şi falnic, pe care îl îndrăgise mult. Nu ştia de ce, dar inima îi spunea că e un copac deosebit. I se părea că asemenea unei făpturi mitologice, ţine în braţele lui viguroase cerul întreg. Desigur că era exagerat. În realitate, ţinea doar câteva păsărele şi le legăna puişorii. Dintr-o scorbura îşi făcea din când în când apariţia o veveriţă. Din două scânduri, îşi meşteşugise o măsuţă şi o bancă, unde se aşeza să se odihnească. Cuvintele Rugăciunii le scrijelise cu o dăltiţă în trunchiul colosului de lemn [3]. Câteodată, atunci când vântul începea să bată, copacul trosnea, iar el îşi închipuia că spune rugăciunea pe care o scrisese cu greutate. Destul de rar, mai trecea pe acolo câte un om. Vedea literele, apoi îşi făcea cruce, ca în faţa unei troiţe. Altminteri, vremea se scurgea fără evenimente majore.
Pădurea îşi schimbase în anul acela proprietarul de trei ori. Acolo, la notariat. Dar aici, linişte paradisiacă. Nimănui nu-i păsa de proprietari. Până într-o zi.
Păresimi adăsta ca de obicei pe băncuţă şi se ruga cu mintea concentrată. Deodată, un urlet sinistru umplu toata pădurea. Câţiva balauri de oţel îşi făcură apariţia, retezând totul în jurul lor cu un zgomot infernal. În urmă, lăsau trunchiuri doborâte şi buturugi cu multe inele. Păresimi înţelese. Pădurea urma să fie tăiata până la ultimul copac.
Din acea zi, sătenii trebuiau să suporte urletul infernal al ferăstraielor mecanice. Pe de altă parte, se bucurau, căci muncitorii mai veneau în sat şi le cumpărau produsele: lapte, brânză, ouă. Crâşmarul satului jubila de fericire. Niciodată nu avusese vânzări atât de mari. Dacă oamenii se îmbătau, era şi mai bine. La crâşmă, se vorbea că noul proprietar făcuse un contract cu o fabrică de mobilă. Muncitorii erau fericiţi că aveau de lucru. Toata lumea se bucura, mai puţin Păresimi. Mai era şi bătrânul învăţătaor care lăsa în pădure o parte din amintirile lui.
După două săptămâni, balaurii mecanici ajunseseră la stejarul lui Păresimi.
- Falnic stejar! se minună unul dintre muncitori. Nu se va lăsa cu una cu două.
- Uite că scrie ceva aici, făcu tovarăşul lui, care observase slovele. Zice: Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă.
- Amin, încheie celălalt în glumă. Vreun călugăr tâmpit şi-a scris rugăciunea să n-o uite.
- Mai bine, haide să-l lăsăm pe-ăsta ! Că ne facem păcate.
Muncitorii au avut de lucru toată vara. Şi sătenii şi-au putut vinde produsele fără să mai fie nevoiţi să meargă la oraş. Crâşmarul a câştigat şi el bani frumoşi. În septembrie, toţi copacii erau la pământ. Un cimitir straniu, care se întindea pe câteva zeci de hectare.
Într-o după-amiază, o maşina de teren îşi făcu apariţia. Din ea coborî proprietarul însoţit de şeful echipei. Venise sa vadă cât de bine lucraseră oamenii. Porniră amândoi cu pas vioi prin printre trunchiuri şi buturugi, atenţi la fiecare trunchi şi buturugă.
- Dar ce-i cu ăsta? se adresă el şefului, descoperind stejarul lui Păresimi. Oamenii dumitale s-au îmbătat şi au uitat să-l taie? încheie el răutăcios.
- Au citit ce scrie aici şi superstiţioşi n-au vrut să-l doboare. Zic că îi aşteaptă copiii acasă.
- Ce? Aici merge să facă fiecare cum vrea? Se oţărî el. Sau aşteptaţi să-l tai eu ?
Şeful chemă pe omul lui de încredere şi îl trimise de urgenţă în sat.
- E cineva în sat care va face treaba asta, căută el să explice proprietarului. Un muncitor forestier care acum e în şomaj…(voi să mai adauge că din cauza beţiei, dar se răzgândi). Omul meu îl va aduce imediat.
- Proprietarul dădu indiferent din umeri.
O jumătate de oră mai târziu, ferăstrăul mecanic sfredelea în trunchiul mândru al lemnului încreştinat de Păresimi. Beţivul îşi pierduse dexteritatea, aşa că îi trebui ceva vreme până isprăvi.
- Staţi mai departe, ţipă şeful cu mâinile pâlnie la gură, observând ca stejarul o luase într-o direcţie greşită.
- Caaaadeeeee! ţipă unul dintre muncitori.
- Uriaşul mugi asemenea unui taur înjunchiat şi se prăbuşi. În sat, Păresimi era în cămaruţa lui şi se ruga. La un moment dat, simţi un junghi în inimă.
- Un accident ! ţipă şeful. Cu toţii, la mine !
Proprietarul era sub stejar. Părea că nu mai e în viaţă. Cât s-a putut de repede, a fost dus la cel mai apropiat spital. Primele îngrijiri. De acolo, cu avionul, la Bucureşti. S-a zbătut o săptămână între viaţă şi moarte, dar a supravieţuit.
- Mama ta de beţiv criminal! se repezi şeful la vinovat. Ne bagi în puşcărie, mă ! De ce te-ai apucat, mă, dacă ai ştiut că ai luat-o pe motorină de dimineaţă ?
- N-a fost vina mea, se apară beţivul. Aşa a vrut Dumnezeu !
- Tu şi Dumnezeu ! De când crezi, mă, în Dumnezeu ?
Beţivul scăpă însă uşor. Ceilalţi muncitori săriră şi îl scăpară. Au urmat anchete peste anchete, dar vinovaţii... Oamenii din sat dădură vina pe Păresimi. Căci doar el descântase stejarul: "Ticălosul de Păresimi, să-mi strice el un asemenea gheşeft", se lamenta crâşmarul pe la toată lumea. "Afară cu el din satul nostru !". "Afară ! Afară !" strigară oamenii. "Numai necazuri ne-a adus! El a scris blestemul pe scoarţa stejarului. Şi mai zice că-i creştin".
*
Era o frumoasa şi sfânta zi de mai. O zi îmbălsămată şi caldă. Cerul senin părea o pânză de apă brăzdat de câte o pasare care îi încreţea suprafaţa. La liziera pădurii de lângă sat îşi făcu deodată apariţia o limuzină. Şoferul deschise rapid portiera, apoi portbagajul şi scoase de acolo un cărucior cu rotile. În acelaşi timp, portiera din spate se deschise brusc şi din limuzină coborî încă un bărbat. Cei doi scoaseră cu oarecare greutate pe un al treilea şi îl aşeză în cărucior. Şoferul rămase lângă limuzină, iar căruciorul se urni din loc împins de celălalt, care, desigur, nu putea fi altcineva decât însoţitorul. Acesta porni cu el prin cimitirul de buturugi şi merse prêţ de un sfert de oră. Deodată, se opri în faţa unui trunchi masiv de stejar. Părea că ajunsese la destinaţie. Infirmul se aplecă şi, cu vârful degetelor pare să caute ceva, ceva anume pe trunchiul găunos. Se opri. Găsise. Literele încă se mai cunoşteau. Înfirmul aşază palma deasupra lor şi stătu o vreme aşa, într-o adâncă reculegere. Apoi, brusc, se adresă însoţitorului:
Păresimi, te rog, să mergem !
Bărbatul căruia i se adresase întoarse căruciorul. Ajunşi la limuzină, şoferul sări să îi ajute. Puse scaunul cu rotile în portbagaj şi se aşeză la volan. Limuzina demară în trombă.
_________________________________________________________________________________________
1. Deoarece avusese darul să se nască în perioada Păresimilor, mama lui i-a pus numele de Păresimi. Apoi, pe măsură ce creştea, băiatul devenea nelipsit de la slujbele bisericeşti. Oamenii observaseră că era sărac cu duhul, adică smerit, plângea adesea numai la pomenirea numelui Mântuitorului, era blând cu firea, corect, iubea dreptatea. Se mai dovedise a fi curat cu inima. Nu de puţine ori, unde era vreo cearta, el intervenea şi, cu duhul blândeţii, reuşea să o potolească. De de multe ori suferise prigoniri pentru caracterul lui drept şi pentru credinţa în Iisus Hristos, alegându-se cu ocărî şi glume proaste. Înt-un cuvânt, băiatul avea darul fericirilor, acelea despre care Mâtuitorul le-a vorbit oamenilor în predica Lui de pe munte. De aceea, i-au zis Păresimi Fericitul.
2. Rugăciunea inimii se mai numeşte şi Rugăciunea lui Iisus, Rugăciunea lăuntrică sau Chemarea Numelui. Este de fapt Rugăciunea Vameşului din Evanghelie, căreia Sfinţii Părinţi i-au adăugat numele lui Iisus Hristos.
3. Pustnicii obişnuiau să-şi scrie rugăciunile pe diferite materiale, precum bucăţi de lemn sau fâşii de pergament şi le poarte cu ei pretutindeni.
Ultima actualizare în Joi, 08 Aprilie 2010 08:39
Trebuie să te autentifici sau să te înregistrezi pentru a posta comentarii.
Discută acest articol pe forum. (0 posturi)
Sădeşte-ţi credinţa!
Duminică, 28 Martie 2010 20:22
Gavriil STIHARUL
De mai mult timp, un tânăr trecea printr-o serie de ghinioane. Acest lucru l-a deprimat atât de mult, încât nu mai era bun de nimic. Un prieten îi aduse într-o zi un pliculeţ ce conţinea câteva boabe de muştar.
- Ce este acolo? întrebă curios omul.
- Un leac minune pentru tine, răspunse prietenul.
Acesta desfăcu pliculeţul şi îi puse în palmă cele câteva boabe de muştar. Apoi, scoase din geantă o Evangelie şi citi:
"Iar Domnul a zis: De-aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, i-aţi zice acestui sicomor: Dezrădăcinează-te şi te sădeşte în mare!, şi v'ar asculta"[1] .
- Acesta să fie leacul minune? zise ironic tânărul.
- Încearcă şi ai să vezi. Uite îţi las şi Evanghelia.
Ultima actualizare în Duminică, 28 Martie 2010 20:47
Citeşte mai mult...
Trebuie să te autentifici sau să te înregistrezi pentru a posta comentarii. Discută acest articol pe forum. (0 posturi)
Tatăl nostru
Duminică, 07 Martie 2010 14:36
Gavriil STIHARUL
(stihuire pentru copii)
Tatăl nostru care eşti
şi în ceruri veşniceşti,
numele Tău sfânt fie
acum şi-n veşnicie.
Vie-mpărăţia Ta,
facă-se voinţa Ta
aşa–n cer şi pe pământ
precum numele Ţi-e sfânt.
Pâinea noastra spre a fi,
dă-ne-o nouă zi de zi.
De-am greşit, Tu, iartă-ne,
noi iertam pe-aproapele.
Ne fereşte, Dumnezeu,
de ispite şi cel rău.
Căci a Ta este puterea,
împărăţia şi vrerea,
lauda, slava, mereu,
căci doar Tu eşti Dumnezeu.
Amin.
Ultima actualizare în Duminică, 07 Martie 2010 16:01
Trebuie să te autentifici sau să te înregistrezi pentru a posta comentarii. Discută acest articol pe forum. (0 posturi) |
Blog
